Sisteme de asistenţă pentru şofer (DAS). Esenţiale.

Sistemele electronice din vehiculele comerciale asigură analiza situaţională rapidă şi au timpi scurţi de activare. Siguranţă mai mare cu sistemele de asistenţă pentru şofer.

Asistentul dvs. personal

Pentru mai multă siguranţă. Pentru mai mult confort. Sistemele de asistenţă pentru şofer (DAS - Driver Assistance System) sunt echipamente electronice auxiliare în camioane şi autobuze. Acestea pot să menţină vehiculele pe banda de rulare, să păstreze o distanţă constantă faţă de un alt vehicul aflat în faţă, şi să iniţieze frânarea de urgenţă. Sarcina lor: să asiste şoferii, mai ales în situaţii de conducere critice. Metoda lor: să accelereze analizarea situaţiei de conducere şi să scurteze timpii de activare. Obiectivul lor: să promoveze siguranţa în trafic. Totodată să îmbunătăţească: confortul la conducere. eficienţa economică.

Sisteme de avertizare la depăşirea benzii de rulare (LDWS) – Rămâneţi pe drumul cel bun

Avertizare – Rămâneţi pe banda dvs.! Sistemele de avertizare la depăşirea benzii de rulare de la Knorr-Bremse atenţionează şoferul imediat ce vehiculul părăseşte traiectoria lui ideală. Camerele video sunt „ochii” sistemului de avertizare la depăşirea benzii de rulare, detectând permanent marcajele benzilor de rulare şi poziţia vehiculului. Sistemul electronic LDW analizează şi evaluează în mod continuu datele înregistrate pentru a detecta optim banda de rulare şi poziţia. Dacă vehiculul părăseşte banda în mod neaşteptat, sistemul avertizează şoferul în doar câteva fracţiuni de secundă.

Sistem de control automat al vitezei (ACC) – La distanţă

Păstraţi distanţa! Sistemul de control automat al vitezei (ACC - Adaptive Cruise Control) este esenţial pentru asistarea şoferilor de camioane şi autobuze în menţinerea unei distanţe sigure faţă de vehiculul aflat în faţă (în special, când vehiculele se deplasează în coloană). Sistemul controlează cu precizie viteza şi distanţa setată faţă de vehiculul aflat în faţă, astfel ajutând şoferii să evite lovirea vehiculelor care se deplasează mai lent. Acest controlor de distanţă mai este numit şi sistem de control al vehiculului urmăritor. Suplimentar faţă de controlorul de viteză, Knorr-Bremse oferă controlorul de viteză în curbă, ca şi funcţie suplimentară. În plus, sistemele ACC de la Knorr-Bremse pot gestiona situaţiile de trafic intermitent (stop & go), indiferent de intervalul de viteză. De asemenea, sistemele de control automat al vitezei utilizează mai eficient capacitatea şoselei.

Sisteme avansate de frânare de urgenţă (AEBS) – Oprire totală!

Frânare imediată. Sistemul avansat de frânare de urgenţă (AEBS - Advanced Emergency Braking System) de la Knorr-Bremse frânează vehiculul imediat ca reacţie la o deplasare lentă sau obstacole staţionare în faţa vehiculului. Această funcţie are rolul să prevină accidentele. AEBS detectează potenţiale coliziuni, în mod independent cu ajutorul senzorilor, apoi iniţiază automat frânarea de urgenţă. Combinarea mai multor sisteme cu senzori (cumulând datele trimise de cameră şi de radar) vizează să minimizeze alarmele false.

Avantaje

  • Siguranţă bună şi reparaţii eficiente datorită componentelor preasamblate
  • Toate aplicaţiile sunt compatibile cu sistemul de siguranţă
  • Montare şi performanţă perfecte datorită calităţii OEM
  • Asistenţă rapidă prin linia telefonică directă (Hotline) pentru service, cu documentaţie online
  • Service îmbunătăţit cu competenţele dobândite la sesiunile de instruire despre produse, susţinute de Knorr-Bremse
  • Reparaţii precis localizate printr-o depanare eficientă cu sistemul de diagnosticare de la Knorr-Bremse

Găsiţi produsul corect!

Printr-un singur clic veţi fi redirecţionat spre portalul Clienţi. Acolo veţi găsi informaţii detaliate despre produsele noastre.

Începeţi căutarea

Documentaţie tehnică

Puteţi descărca aici informaţii despre produse, manuale de instalare şi de service.

Descărcare
Accesaţi Prezentarea generală: Sisteme electronice